Poveste cu cafea

grandmawoman1Am citit ieri o poveste pe care vreau sa vi-o spun si voua. Se spune ca o persoana a mers la bunica pentru a se plange despre viata, despre problemele pe care le are, despre cat de greu este si cum isi doreste sa renunte la lupta.

Bunica a ascultat-o, apoi a luat persoana si a dus-o in bucatarie. A scos trei cratite, le-a umplut cu apa si le-a pus la fiert. Dupa cateva minute, cand apa fierbea, intr-o cratita a pus cativa morcovi, intr-una a pus oua si in ultima cafea. Si le-a lasat pe toate la fiert mai departe, fara sa spuna nimic.

Dupa alte cateva minute, ea a oprit aragazul. A “pescuit” morcovii si i-a pus pe farfurie. A scos cu grija ouale si le-a pus pe farfurie. Apoi a turnat cafeaua intr-o cana. Si a intrebat: “ce vezi?” Persoana a raspuns: “morcovi, oua si cafea”. Bunica a rugat persoana sa se apropie si sa simta morcovii, iar aceasta a vazut ca sunt moi. Apoi a rugat-o sa sparga un ou si sa-l decojeasca. Si a observat ca este tare. In final i-a spus sa guste cafeaua. Aroma puternica si buna a cafelei a facut persoana sa zambeasca. Apoi, sa intrebe ce inseamna toate acestea.

Bunica i-a explicat atunci ca toate cele trei au trebuit sa faca fata aceleasi adversitati: apa care fierbea. Si fiecare a reactionat in mod diferit. Morcovii au intrat in apa tari, puternici, de neclintit. Totusi, supusi fierberii, au devenit moi si slabi. Ouale erau la inceput fragile. Coaja abia proteja lichidul din interior, dar, dupa ce au stat in apa fierbinte, au devenit incapatanat de tari. In schimb, cafeaua a fost unica, speciala. Cand a ajuns in apa, ea a schimbat apa.

“Care esti tu?”, a intrebat bunica. “Cand adversitatea bate la usa ta, cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau cafea?”

Frumos raspunsul bunicii la problema. Care sunt oare eu in fata provocarilor vietii? Sunt ca morcovul, intru puternic dar, in fata problemelor, ma inmoi si imi pierd puterea? Sunt un ou, incep cu o inima maleabila, am un spirit fluid, dar, la prima provocare, devin incapatanat si intepenit? Coaja arata la fel, dar in interior sunt cu inima indarjita si inversunat? Sau pot sa fiu ca si cafeaua care schimba circumstanta care a provocat “durerea”?  Cand apa fierbe, cafeaua lasa aroma sa se simta. Atunci cand esti ca si cafeaua, cand lucrurile arata rau, tu te faci mai bine si schimbi situatia din jurul tau.

Imi plac povestile. Multumesc “bunica”! Si imi place foarte mult cafeaua. Am mai spus-o. Si nu gresesc sa imi doresc ca, in povestea mea numita viata, sa schimb circumstanta si sa ii dau o aroma buna, puternica si gustoasa.

Va doresc spor si pofta de cafea!

monday6

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *