De-a lungul timpului am descoperit mai multe variante de clasament a friciilor. La început am văzut că cea mai mare era frica de moarte. Apoi au apărut tot felul de speakeri (vorbitori în public, nu neaparat și publicului), motivaționali sau demotivaționali, care îți sugerau că cea mai mare frică a oamenilor este aceea de a vorbi în public (și, bineînțeles, că îți băgau sub nas un curs plătit ca să te învețe cum să o faci. Ah, dar nu te învățau cum e treaba cu frica, ci cum să vorbești. Aia cu frica o rezolvai tot cu un pahar de alcool înainte de a te urca pe scenă).

Înapoi la frici. Eu cred că nouă, românilor, ne e frică cel mai tare că o să murim de foame. De ce spun asta? Simplu: în plină pandemie, sărim pe rafturi și golim tot (nu vreau să vorbesc de hârtia igienică…chiar nu vreau să ajung să cred că suntem un popor de căcăcioși). Panica asta generală ne-a scos în evidență poate cea mai mare caracteristică a noastră ca și popor: frica asta ne arată că acționăm doar pe baza instinctelor primare. Nu contează că pică pe noi planeta, important este să avem în debara de mâncare, să fie pline burțile, să nu murim de foame. “Măcar să murim sătuli…”

Vă aduceți aminte cum ne este implementată faza asta cu “burta plină” de-a lungul vieții? “Papă tot, că o să ai nevastă urâtă”, parcă ne ziceau mămicile ca să ne aburească să mâncăm tot din farfurie. “Mai ai doar o lingură!”, când nu mai puteai să mănânci, dar cineva insista să termini. Ah, era să uit! “Dragostea trece prin stomac”. Asta mi se pare cea mai tare. Nu contează să te iubească, să te înțelegi și multe altele; important este să știe să gătească. Ca să nu zic că unii o transpun în cât de mare e zestrea celuilalt.

Frica asta de a muri de foame nici măcar nu ține de zonele geografice, chiar dacă am descoperit că se mănâncă diferit în zonele țării. Diferit cantitativ și calitativ. Cred că ține mult de gradul nostru de cultură, în general. Nu spun civilizație, că mai e mult până acolo. Și, cumva ciudat, transpunem frica asta în toate activitățiile. În ce facem și cum facem. Gândiți-vă la lista noastră de dorințe aka cumpărături: casă, mașină, haine, etc. Un job mai bun care să ne permită o listă mai lungă sau obiecte mai șmechere pe ea. Suntem în cea mai mare parte ghidați de verbul “a avea”. Să avem, să acaparăm, să deținem. Professional shoppers ghidați de o nevoie primară. Orice piramidă “existențială” ar putea confirma asta. Și nu, nu sunt împotriva faptului de a avea lucruri, de a-ți permite lucruri.

Dar nu e de ajuns. Este doar baza a ceea ce putem fi. Cred sincer că frica asta va rămâne mult timp pe primul loc. Cât burta va fi plină, senzația de bine general va fi prezentă. Și, atunci, cum să schimbi o societate? Cum să înveți oamenii să se ajute reciproc? Să se respecte? Să respecte niște legi de bun simț? Să doneze? Să evolueze? Să stea acasă dacă trebuie pentru binele tuturor? Să stea acasă poate fără să rupă frigiderul al fiecare 5 minute?

Nu trecem de stadiul de “foame” decât atunci când ne prindem că nu numai “burta” contează. Mai există verbe în afară de “a avea”. A fi, a simți, a crede, a iubi, etc. Mai avem și alte zone importante. Suntem și noi, ca și celelalte popoare, destul de înzestrați. Putem începe cu creierul. Putem începe să gândim și să ordonăm lucrurile altfel…poate chiar sistemul de valori și comportamentele. Iar, apoi, cu puțin noroc ajungem și la suflet.

Hai să încercăm! Dacă ne iese, nu vom mai fi “muritori de foame” niciodată!