Nu stiu altii cum sunt, vorba unui mare scriitor de pe la noi, dar eu am ajuns si la ziua in care Mos Craciun…a murit. Si nu ma refer la ziua cand, copil fiind, am aflat ca Mos Craciun nu exista. Nici nu imi mai amintesc ziua aia. Si poate e mai bine asa. Ma refer la ziua in care a trebuit sa-i spunem Adevarul baietelului nostru.
Mergeam spre Brasov catre un eveniment de mai multe zile care cuprinde si Craciunul. La un moment dat, intr-o pauza de pranz, Jesse ne intreaba sec si direct daca Mos Craciun exista sau suntem noi cei care punem cadourile sub pom. Nu vreau sa va descriu golul simtit in stomac, desi incercam sa punem ceva acolo. Un moment greu pentru orice parinte. Moment in care iti dai seama ca baietelul tau a crescut si nu mai poti sa-l pacalesti oricat de tare ai incerca sau oricat de mult ti-ai dori sa-l pastrezi in lumea de basm in care el se simte asa de bine.
Am ales sa-i spunem Adevarul. Printre lacrimi de copil, printre dileme mentale despre cum putem salva momentul si povestea asta frumoasa a lui Mos Craciun. Si, desi a fost ziua in care Mos Craciun a disparut in forma sa creionata de altii cu barba alba, reni, sanie, mult rosu si cosul acela de fum neincapator pentru un burtos mancator de prea multe dulciuri intr-o noapte, acea zi a fost ziua in care Spiritul Craciunului a luat forma sa cea mai pura si plina de inteles. Plina de Adevar.
Adevarul – ca acesta este momentul in care oamenii devin mai buni, mai veseli. Oameni care nu uita sa isi faca cadouri si sa zambeasca. Adevarul ca bucuria nu o aduce un singur personaj, ci poate fi adusa de fiecare dintre noi. Celor apropiati, dar si celor necunoscuti. Ca fiecare dintre noi suntem Mos Craciun pentru cineva. Adevarul ca Spiritul Craciunului este in noi si ca il putem “folosi” oricand vrem noi. Si nu doar de Craciun.
Am trecut de ziua in care Mos Craciun a murit. Dar am intrat in ziua in care Mos Craciun…sunt eu. In ziua in care Mos Craciun esti tu. Si nu ar trebui sa uitam asta niciodata. Asa ca…inainte cu bucurie si speranta. Ho Ho Ho!!!!