De multe ori spunem că îngerii umblă printre noi. Îi simțim în ajutorul pe care îl primim în vremuri de necaz de la necunoscuți sau de la prieteni, îi simțim atunci când ne aducem aminte de înger-îngerașul-meu care probabil e mega sătul de noi că iarași am dat-o de gard și îi cerem ajutorul, îi simțim când ne merge bine și poate aprindem o lumânare de mulțumire că sunt lângă noi. Da, putem spune că îngerii sunt între noi, iar unii mai fericiți dintre noi poate le-au simțit iubirea.
M-au fascinat dintotdeauna. Și am încercat să înțeleg natura lor și ce îi face să fie așa cum sunt ei. Creați să fie lumină și iubire, să slujească altora ca scop, ființe sensibile și totuși puternice, a căror iubire le este forță și în același timp blestem. Pentru că, atunci când un înger te atinge cu iubirea lui, el îți dă parte din sufletul lui fără să-i pese că își face rău.
Îngerii cad. Spunem de multe ori asta. Da, îngerii cad și nu e nicidecum sensul biblic dat acestei căderi. Când iubesc, îngerii aleg să cadă. Îmi aduc aminte de filmul City of Angels, unde personajul principal face exact ceea ce metaforic eu o numesc cădere: alege să renunțe la entitatea care este din dragoste pentru ea; alege să cadă, ca să poată să-i ofere ei iubirea, pentru că nu are altă posibilitate. Nu o poate da, decât la pachet cu sufletul lui. O alegere conștientă, din dorința de a o primi, ca într-o oglindă, înapoi.
Iubirea unui înger este minunată pentru cine o primește. O simți profund, ți se face pielea de găină. Poate ți se spune că ți s-a dat cu praf de stele atunci când nu înțelegi de ce e așa, când, de fapt, ai primit acces la și parte din sufletul lui. Lumina și iubirea care îl face pe înger să fie și pe care, de cele mai multe ori conștient, ți le face cadou ca să simți asta, în detrimentul ființei lui. Un înger nu te iubește doar cu inima, sau fizic cu corpul; un înger te iubește cu sufletul, căci altfel el nu știe să fie.
Iubirea unui înger însă și doare. Din păcate, de cele mai multe ori, îl doare pe înger. Fizic, dar și spiritual atunci când iubirea nu e împlinită. Pentru că renunțând la el în totalitate, totuși nu găsește același lucru la persoana de lângă el. Atunci când “cuțitele” ce îi sunt înfipte în inimă nu se opresc acolo, ci merg până în suflet. Unui înger nu-i frângi doar inima. Unui înger îi faci sufletul bucățele. Când îl rănești, îl arunci acolo jos jos, într-un întuneric adânc, unde lumina lui devine o mică licărire fără prea multă viață, unde tenebrele gândurilor îl trec mult peste “pedepsele” impuse pentru că a ales să cadă.
Acolo jos, la fundul celui mai negru întuneric, unii îngeri însă redescoperă cine sunt. “Și ești chiar așa de prost?” “Nu uita cine ești!” “Capul sus!” Niște gânduri “simple”, dar pure și directe pentru esența unui înger. Căci el va știi întotdeauna că bucățile de suflet și le recuperează cu fiecare pas pe care îl urcă înapoi. Pentru că lumina lui va arde corzile ce îl țin legat jos, iar cicatricile din suflet le poate purta mai departe cu demnitate. Indiferent că unii nu au fost o binecuvântare pentru care se merita să cadă. Un înger va știi că va fi el o binecuvântare pentru cineva acolo undeva. Va știi că cineva va aprecia iubirea unui înger…din suflet.
Înveți multe de la îngeri. Înveți că în lumea asta nu multe inimi supraviețuiesc. Înveți că, atunci când iubirea e adevărată, o vei ține în viață cu orice preț. Înveți că drumul nu e ușor, mai ales dacă iubești cu sufletul. Și mai înveți că doar iubirea te poate înălța acolo unde e locul tău.
Mă uit ce am scris și mă uit pe brațul drept. Văd un înger căzut. Cobor ochii și citesc “înainte și în sus”. Îmi pun inelul pe deget, cu cele două aripi pe care mi le iau înapoi, și mă duc… mă duc să zbor!
